Cei doi sfinți militari ucid câte un balaur. Sfântul Gheorghe, călare pe un cal alb, este imberb, în timp ce Sfântul Teodor, călare pe un cal roșu, are barbă castanie. Cei doi sunt înveșmântați identic, în mantii roșii peste cămăși de zale aurii și tunici roșii. La baza compoziției, din cauza pierderilor de strat de culoare, mai este vizibil doar un balaur cu solzi cenușii și aripi aurii. Registrul inferior conține sugestii de peisaj – dealuri roșii cu linii albe. În registrul superior, pe cer albastru cu stele și flori, apar două falduri ale unei draperii roșii în colțurile superioare. Chenar auriu cu motivul meandrei. Cromatică restrânsă: roșu, albastru, alb și auriu.