SFINȚII APOSTOLI PETRU ȘI PAVEL

Nr.Inv. 1921

Apostolii Petru şi Pavel sunt reprezentaţi susținând o biserică în miniatură, element ce subliniază calitatea lor de piatră de temelie a Bisericii. Ei sunt însoțiți de zece apostoli, câte cinci în stânga și cinci în dreapta. Veșmintele apostolilor sunt colorate în roșu, verde și galben. Chipurile cu trăsături negre pe fond alb, se diferențiază prin lungimea și culoarea părului sau mărimea bărbii. Deasupra tuturor, dintre nori, Iisus binecuvântează cu ambele mâini. Fondul este albastru cu stele albe și roșii. Din punct de vedere cromatic, compoziţia se axează pe contrastul cald-rece.

Colecție

Muzeul de icoane pe sticlă „Preot Zosim Oancea” Sibiel

Tip Obiect

icoană pe sticlă

Țara / Zona Geografică 

România/Transilvania

Centru de Pictură

Șcheii Brașovului

Autor

anonim

Datare

a doua jumătate a sec. XIX

Proveniență

Donată de familia FULEA GHE. și FELICIA din Sib. și BUZESCU M. Și RODICA din Buc. (conform inscripției de donație de pe plăcuța metalică montată pe fața ramei)

Inscripții

PETRU ȘI PAVELA, alfabet chirilic românesc

Dimensiuni

Î: 55 cm; L: 50 cm (inclusiv rama); lățimea baghetei ramei: 5,5 cm

Tehnică

tempera pe sticlă

Suport

sticlă

Strat de Culoare

pigmenți, liant, pigment auriu

Ramă

lemn de rășinoase, profilată, maronie, băițuită, decorată cu pieptenele

Capac

lemn de rășinoase, 2 planșe și o șipcă nouă, dispuse orizontal, cuie metalice

Stare de Conservare

MEDIOCRĂ – degradări: lacune ale stratului de culoare, restaurare necorespunzătoare cu repictare și modificarea detaliilor originale

Bun de Expus

[ DA ]

Clasat în Tezaur

[ NU ]

Clasat în Fond

[ NU ]

Fișă Obiect

Fișa nr. 1921

Autor Fișă Obiect

Dr. Olimpia Coman-Sipeanu, expert bunuri de patrimoniu, expert restaurare pictură
© 2024, Asociația Centrul Cultural Nedeia Sibielului. Toate drepturile rezervate.