Înveşmântat în odăjdii arhiereşti - felon roșu, stihar alb cu cute albastre, omofor verde tighelit cu auriu, cruce pectorală aurie și mitră, Sfântul Mare Ierarh Nicolae binecuvântează cu mâna stângă și ţine Evanghelia închisă în mâna dreaptă (imaginea este inversată). Icoana prezintă și personajele uneia dintre minunile săvârșite de Sfântul Nicolae, astfel că în partea dreaptă apare tatăl, în genunchi, iar în stânga, cele trei fiice ale sale salvate de la necinstire. În registrul superior, pe aglomerări de nori, sunt redați Iisus cu Evanghelia și Maica Domnului, care îi oferă sfântului omoforul. De remarcat tratarea minuțioasă a portretului (ochi, nas, barbă) și a mâinilor (unghiile degetelor), precum și folosirea cu generozitate a foiței aurii, atât în redarea decorației veșmintelor, a nimbului cât și a fondului din partea superioară.