Redat frontal, înveşmântat în odăjdii arhiereşti, cu mitră pe cap, Sfântul Mare Ierarh Nicolae binecuvântează cu mâna dreaptă și ţine Evanghelia închisă în mâna stângă. Chipul său cu ochi alungiți, nas puternic, barbă căruntă, este realizat cu linie sigură, energică. În calitatea sa de făcător de minuni, Sfântul Nicolae este însoțit de personajele uneia dintre minunile săvârșite, tatăl cel sărac și fiicele sale. În registrul superior, profilați pe fond albastru, Iisus îi oferă Evanghelia, iar Maica Domnului omoforul.