Numită „Masa Raiului”, icoana conține patru casete romboidale cu reprezentări ale unor personaje sacre (Maica Domnului cu Pruncul, Iisus Hristos, Sfântul Haralambie și Sfântul Nicolae) dispuse în jurul unei casete centrale tot de formă romboidală. Aceasta conține reprezentarea unui serafim, iar la colțuri este decorată cu câte o floare cu opt petale roșii, albastre și verzi. Benzile oblice care dau naștere casetelor sunt decorate cu câte o meandră neagră cu frunzulițe pe fond galben. Casetele triunghiulare conțin câte o lalea cu petalele deschise. Cromatică bogată: roșu, galben, două tonuri de albastru, verde, alb, roz.