Dumnezeu-Tatăl, cu nimb triunghiular în jurul capului, şi Isus Hristos, cu nimb circular, susţin coroana deasupra capului Fecioarei, aflată la mijloc. Deasupra, Duhul Sfânt, în chip de porumbel, încadrat într-un nimb triunghiular, trimite o rază spre coroana Maicii Domnului. Fondul icoanei este roșu intens în registrul superior și alcătuit din nori gri în registrul inferior. Veșmintele celor trei personaje sunt tratate în roșu închis și verde, culori prin care răzbate auriul foiței. Cromatică: roșu, verde, gri, alb, auriu.