Sfinții Arhangheli Mihail şi Gavriil sunt reprezentaţi în picioare, susţinând cu câte o mână globul cruciger cu monograma lui Iisus (IC XC). Arhanghelul Mihail este înveșmântat în mantie roșie, cămașă de zale aurie, tunică galbenă. Arhanghelul Gavriil poartă mantie roșie peste stihar albastru-galben, iar în mâna dreaptă ține o ramură aurie. Amândoi au nimburi aurii. Deasupra, dintre nori, veghează Ochiul lui Dumnezeu cel atoatevăzător. Fond verde cu pete roșii.